Umbrele

nu ma simt inspirata deloc.
am o senzatie stupida..
pluteste in camera..
si nu ma lasa sa scriu..
e ca inaintea unui stranut.

se aude muzica..
si eu tastez..
pac pac
pac pac

a fost aici.
si era la fel.
asa cum il stiam.
pe pilot automat.
el vrea sa spuna multe.
dar nu-l inteleg.
nu am reusit sa-l decodific.

si nici nu-mi mai bat capul.
stiu ca e un om bun.
si stiu ca are atat de multi pitici.
incat nu vreau sa-i mai creez altii.
vorbeste mult..
are o voce grava..
da cam cum are cohen..
ee..
nu se compara cu cohen..
doar aduce un pic cu el.
de fapt nu-mi vorbeste.
vorbeste pentru el..
eu sunt doar din intamplare aici.

si face dragoste ca un om batran.
incarcat de griji.

e plin de ele..

prins in lumea lui.
in care eu nu o sa incap niciodata.
ma fascineaza.

dar stiu ca nu as vrea sa ajung in centrul lui.
m-as topi.
as fi una cu el.
nu as mai fi eu.
as disparea.
azi o mana.
maine un ochi.
altadata toata fata.

as disparea complet.
si totusi.
a fost.

si atat.
e la fel de gol ca atunci cand era aici.

unii oameni..
sunt ca niste umbre.
nu poti sa le prinzi esenta
intr-un borcan.
intr-o camera..
intr-un om.

ei doar sunt.