Miruna si copacul.

Statea in fata ferestrei..Poza..Incerca sa uite grimasa fortata ce-i congestiona chipul..
Lumina era atat de placuta incat pentru un moment..a inghetat..s-a cufundat atat de confortabil intr-un colt al mintii sale..A uitat si ce trebuia sa faca..si de ce era acolo..ah..
Ea poza..trebuia sa exprime lucruri..adica sentimente..sa fie prezenta..si ea era tot mai departe..
Privea ca naluca in zarea cenusie..blocurile comuniste ii aminteau de acasa..
Are un copac in fata ei..crengile nu-i ating..fereastra..si cu siguranta nu-i vor mangaia retina cu verdele crud de primvara..
Copacul acela e trist..doar lumina e frumoasa..

- Mai esti?

- Daa..scuza-ma..mai am momente din astea..
Isi arunca camasa..si isi dezveleste umerii..spatele si fundul..e intoarsa toata cu fata spre soare..

- Mie imi convin..aveai o expresie interesanta..aproape ca vedeam cum se sparg gandurile de fruntea ta..

Isi intoarce fata spre el si zambeste conspirativ:

- Aveam o discutie cu un copac!

- Sunt sigur...