Nu stiu de ce, dar simt cum apropiindu-ma de 30 cu pasi tiptili se face asa liniste.
E ca un mare calm care ma invaluie, si nu sunt sigura de ce. Si ce sa fac cu linistea asta, sunt obisnuita doar cu rabufneli si mini drame.
Nu inteleg de ce totul tace, alte dati am vrut ca totul sa se astearna tacut si calm in mine. Azi imi doresc doar valuri si valuri de tipete, rasuri si hlizeli zgomotoase, drame multe si iubiri neterminate.
Totul se termina posac azi, ca o soapta care nu mai are sens, ca o frustrare pe care o inghiti in linistea constiintei tale.
Si nu sunt stiu daca vreau sa fiu aceasta inteleapta, cu zambete sterse si gri, cuminte pe scaunul meu. Ca o bunica ce-si asteapta sfarsitul, prea dezamagita de viata sa mai strige, sa mai tipe.
Vreau sa fiu din nou la 19 ani, colorata, beata si confuza, cu orgolii mari si nenumarate sanse. Imi doresc iar harmalaia anilor adolescentei, si poate un suflet la fel de confuz si albastru ca al meu.
Ah la naiba! Unde esti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu