Privesc in jurul meu si realizez ca pierd din ce in ce mai mul pentru ca imi spun ca nu e momentul, pentru ca imi spun ca nu mai merita sa risc nebuneste..si pentru ca incerc sa ma educ.
E normal sa am regretele acestea agatate sub piele?
Invidia sclipindu-mi in ochi?
Nu e vorba ca nu ma bucur..ma bucur..dar ma intreb de ce nu sunt eu in locul lor?
Invidia isi are ochii verzi.
Oscilez cumsecade intre pornirile mele..si ascult povete.
Un prieten mi-a spus ca tot ce simt acum va trece..ca-mi va fi si mai bine.
Un altul mi-a spus ca luciditatea acuta de care sufaR se va atenua..voi gasi echilibrul.
Mi-e frica sa ma mai arunc cu capul inainte..la norocul meu..s-ar putea sa nimeresc intr-o piatra.
Promit ca voi zambi..chiar daca ochii imi vor straluci ciudat.
Majoritatea suntem tristi in aceasta luna, cum se face? Life is not fair...
RăspundețiȘtergere