Prima zi din noua mea viata

Nu mai vreau sa fiu intrebata daca sunt bine.

Nu, nu sunt bine si nu vreau sa zambesc fortat si sa mint cu lucidate spunand cum ca as fi..doar ca tu sa te simti mai bine.

De asemenea nu, nu vreau sa-ti povestesc prin ce trec, pentru ca sigur nu ai intelege.

Si sigur nu ti-as povesti tie, un strain ca sa-ti alimentez curiozitatea morbida.

E o experienta pe care aleg sa o traiesc in singuratate.

Ma lupt cu demoni, in chip de bluze fara nasturi, pentru ca nu le pot imbraca singura.

Ma lupt cu durerea din brat si durerea din oglinda.

Ma doare sa vad cicatricea mare din piept.

Ma doare si simt cum revolta, furia, neputinta imi ajung in gat si as vrea sa tip cat ma tin plamanii.

Am plans in hohote, cu sughituri, m-am razboit cu mine si in final mi-am revenit.

Mi-am sters lacrimile si m-am dat jos din pat.

In fiecare zi incerc sa nu ma gandesc foarte departe in viitor.

S-ar putea sa fie unul pe care nu mi l-am imaginat niciodata in noptile nedormite.

Refuz insa sa cred ca voi pleca fara sa fi cunoscut macar o data rostul unei relatii, unei imbratisari si sentimentul ca mi-am gasit perechea.

Pe acel el construit doar pentru mine.

Refuz sa cred ca nu voi avea un copil pe care sa-l zapacesc cu ideile si dragostea mea.

Refuz sa cred ca nu voi mai vedea si alte locuri din lume, sau gusta alte traditii, mancaruri, sau vedea alte plaje sau mari.

Refuz cu inversunare sa cred ca eu nu am viitor.

Asa ca ma lupt cu mine, cu bluzele fara nasturi, cu noptile fara somn, cu durerea si cu intrebarile.

Nu, nu sunt bine.

Dar voi fi.