Iti inghiti dezamagirea in fiecare zi un pic cate un pic.
Ii vezi zambetul din fotografie, atarnand strengareste de coltul gurii.
Vrei sa-i simti saliva sarata pe buzele tale.
Inca nu ai uitat ce gust avea cand te saruta.
Sau inca crezi ca stii.
Iti inghiti singura dezamagirea.
In linistea camerei tale.
Holbandu-te nauca la monitorul care se inegreste fara voia ta.
Vrei sa-i strigi cat de mult se insala.
Cat de mult se insala ca nu alearga inapoi la tine.
Ca nu incaleca un avion ca sa vina inapoi la tine.
Esti o naluca pentru el.
Asa cum si el a ramas pentru tine.
Problema este ca imaginatia ta il face tot mai viu, tot mai palpabil in fiecare zi.
Si asta doare.
Doar daca ti-ai putea smulge un pic cate un pic din materia cenusie ce stocheaza partea aceea numita
Afectiune.
Sentiment.
Memorie.
Daca ai putea ai deveni asa un fel de retardat cu zambetul pe buze.
Mereu.
Cu zambetul pe buze.
Vesnic fericita.
Niciodata.
Absolut niciodata dezamagita de el.
Sau de tine.
Cine gaseste antidotul.
Sa vina la mine.
Dezindragostirea nu e lucru usor.
Uneori.
Se intampla sa ramai asa..mereu indragostita.
Si asta e cel mai tampit lucru care ti se poate intampla.
Stii?
Pfoai, cum ai reusit sa scrii asa? Mi se potriveste atat de bine, mi-au dat lacrimile...
RăspundețiȘtergere:) din experienta! din pacate...
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru asta :) e important sa stii cum sa pui in cuvinte ce simti, ce te doare, in asa fel incat cititorii tai sa simta ca scrii pentru ei, ca le scrii povestea lor.
RăspundețiȘtergere