M-am izolat intr-un univers steril.
Ce nu ma atinge nu ma poate face sa sufar.
E o filosofie care functioneaza pe moment..dar te duce aproape de un obisnuit si o rutina..care iti poate distruge tot ce aveai mai frumos.
Ma laudam cu o asa-zisa spontaneitate si cu posibilitatea de a ma transpune in situatii din cele mai diverse si colorate..
Aceste lucruri mi-au disparut...le-am ascuns bine sub o coaja tare..cea a indiferentei.
Sunt nervoasa in jurul unor oameni..cu care inainte ma simteam foarte bine..vreau sa raman singura pentru a-mi mentine starea de adormire fortata.
Astept cu nerabdare trezirea..sunt semne ca se va intampla curand.
Am inceput sa-mi dezmortesc simturile si am inceput sa dobor incet- incet peretii pe care i-am cladit cu grija.
Nu stiu unde voi ajunge...m-am educat sa nu ma mai arunc in situatii extreme..si incerc din rasputeri sa ma abtin...ma intreb daca chiar sunt capabila sa merg mai departe pe drumul asta.
M-am blamat si invinovatit atat de mult incat...nu mai simt ca le port cu mine..
Tot ce-mi doresc este o evadare...din cand in cand..din mine..o evadare care sa nu faca nu faca victime.
Astept..
Indiferenta e cea mai dureroasa. E putin sub regret. Cat despre evadare, fugi oriunde. Cand am nevoie sa evadez am impresia ca oriunde e mai bine decat in mine, dar rar mi se intampla asta.
RăspundețiȘtergere"Vei regasi intr-o zi un ceas de spaima si vei invata iar ceea ce mereu ai invatat si mereu ai uitat: ca de oriunde poti evada, numai din tine, nu" - Mihail Sebastian
RăspundețiȘtergere:)
Evadarea??
RăspundețiȘtergereE o arta!
De fel ti-o autocultivi..pe teren nedistructibil:))