Doi.
In doi.
Viata in doi.
Habar nu am avut ce inseamna sa fii doi.
Doi e ca o dilema frumoasa.
Pe care as fi vrut sa o dezleg.
Mi-a fost dat si rolul de a fi doi.
De a fi pentru amandoi.
Nu m-am descurcat.
Nu mai sunt regrete.
S-au spulberat ca un card de ciori pe un cer cetos de iarna.
A ramas doar neclintirea sinistra a aerului.
S-a facut din nou liniste.
Nu mai sunt zbateri inutile de aripi.
Fluturatice si meschine.
Nu mai alergam in doi.
In unul ritmul e doar al tau.
Nu exista "multumesc", "buna seara", "ce faci" si "ce film vrei sa vezi"?
E doar linistea.
Uneori iti tiuie urechile.
Si il acoperi cu o muzica buna, cu un prieten vechi si marturisi dulci cu gust de ciocolata.
Uneori ti-e dor de doi.
Asa "inveninatul" doi.
Dar iti aduci aminte.
Ne-am nascut goi si singuri.
Suntem singuri vesnic.
La cinematograf pe intuneric.
Mancam popcorn si suntem singuri in mintea noastra.
Si m-am obisnuit in unul.
De una singura lucrurile sunt simple si linistite.
Fara regrete.
Fara minciuni.
Fara "nu pot", "nu vreau", "nu exista", "nu s-a intamplat".
Nu e nimeni sa te dezamageasca.
Nimicul in unul e mai usor de suportat.
Singuri.
Singuri si goi.
Asa ne-am nascut.
Asa ne intoarcem.
punct.
