My person

I want my people.

I want my person.
The one I can call in the middle of night for any stupid reason with no shame.

I want that.
I want to just feel I have at least one person like that.

end of story.

https://www.youtube.com/watch?v=rCsZLQdPoR4

No breeze

Whenever I am with somebody, anybody they tend to get the worse or the best of me.
I heard sometimes it can get warm, like an ocean breeze nothing disturbs, there's no arguments, they are no conflicts.

Depending on the people you surround yourself with you can become a different person because you reflect them, they are your mirrors.

Most of the people I have in my life tend to reflect just a side of me; the one I'm more familiar with, most comfortable with.

So I guess I am just looking for people that bring out that in me, that are bringing the one self that I am most aware of.

I had the worse and I had the best in me brought to light, I never had an half way situation, I never had the comfortable situation, the ocean breeze.
I just go out for the extremes, not sure why, not sure how I do that. But I put myself in these kind of situations because that is what familiar is to me.

The thing is that I wish I could just find the person that brings just the normal, friendly ocean breeze me at the surface.

The thing is I couldn't find that, I found crazy, cucu crazy, boring to hell, and all of that. Never did I find the breeze.
Nobody brought the breeze to light in me.

And that is just sad. Because I bet my comfortable, friendly, normalish self is to die for.

I guess I can't reflect just half of myself in others, maybe I'm just that the best or the worse of me.

I'm no breeze.

Amar

Daca maine ar fi sa fiu strivita pe trecere de o masina as muri zambind de ironia sortii...
Eu care am fost mereu atenta la masini.

Mai putin in Bucuresti acolo e o jungla, scapa cine poate.

As fi multumita, am trait multe, am simtit intens asa ca...pentru o mie de oameni si nu mi-ar parea rau.

As avea un singur regret, as avea regretul ca nu am avut-o pe ea. As avea regretul ca nu am avut un copil. As fi numit-o Mara, ar fi avut parul negru si ochii albastri, stiu un pic narcisist, dar ce mai conteaza?
Suntem in lala land oricum.

Pe zi ce trece sunt tot mai adanc constienta ca locuim cu totii in lala land. Si acest taram nu e tocmai magic, e doar un loc lipsit de seva, unde nu mai exista soare si unde sunt multe nuante de gri.

Nu as avea decat un regret.

Si el s-ar numi Mara- amaraciune, amar.

Mara.

Despre Basme

Cu cat astept mai mult sa apari.
Cu atat devin mai nerabdatoare si dornica sa ma agat de gatul oricarui nou-venit.
Nu e sanatos.

Se nasc frustrari.
Pentru ca nu oricine poate de fapt sa-mi fie aproape.
Cu adevarat aproape.

Si asa se nasc relatiile deficitare.
Nemultumirile.

Doar pentru ca imi lipseste rabdarea de a astepta.
De a astepta sa gasesc aceea potriveala.
De caracter, gusturi si suflete.

Si cica e magic.
Cica atunci cand se intampla...stii.
Stii ca e el.

Mi se pare asa un basm faurit frumos pentru naivii din noi.

Oricum am invatat cumva sa am rabdare.
Pentru ca m-am umplut deja de frustrari si nemultumiri si nu mai e loc de altele.

Astept cuminte.
Basmul.

Si daca nu vine?..

Shit! :))

despre salive si alte lucruri marete

Iti inghiti dezamagirea in fiecare zi un pic cate un pic.
Ii vezi zambetul din fotografie, atarnand strengareste de coltul gurii.
Vrei sa-i simti saliva sarata pe buzele tale.

Inca nu ai uitat ce gust avea cand te saruta.
Sau inca crezi ca stii.

Iti inghiti singura dezamagirea.
In linistea camerei tale.
Holbandu-te nauca la monitorul care se inegreste fara voia ta.

Vrei sa-i strigi cat de mult se insala.
Cat de mult se insala ca nu alearga inapoi la tine.
Ca nu incaleca un avion ca sa vina inapoi la tine.

Esti o naluca pentru el.
Asa cum si el a ramas pentru tine.

Problema este ca imaginatia ta il face tot mai viu, tot mai palpabil in fiecare zi.
Si asta doare.

Doar daca ti-ai putea smulge un pic cate un pic din materia cenusie ce stocheaza partea aceea numita
Afectiune.
Sentiment.
Memorie.
Daca ai putea ai deveni asa un fel de retardat cu zambetul pe buze.
Mereu.
Cu zambetul pe buze.

Vesnic fericita.
Niciodata.

Absolut niciodata dezamagita de el.
Sau de tine.

Cine gaseste antidotul.
Sa vina la mine.


Dezindragostirea nu e lucru usor.

Uneori.
Se intampla sa ramai asa..mereu indragostita.

Si asta e cel mai tampit lucru care ti se poate intampla.

Stii?

despre asteptari

“My dear,
Find what you love and let it kill you.
Let it drain you of your all. Let it cling onto your back and weigh you down into eventual nothingness.
Let it kill you and let it devour your remains.
For all things will kill you, both slowly and fastly, but it’s much better to be killed by a lover.
~ Falsely yours”
― Charles Bukowski
Cand il citesc pe Bukowski mi se face o pofta nebuna de a scrie tot!
Tot ce mi-a ramas suspendat pe fereastra sufletului si imi aduce lacrimi in ochi, pentru ca de cele mai multe ori ce lasam suspendat intre lumi sunt dureri vechi si bucati de suflete mucegaite.
Si nu ma pot abtine sa nu le inspir adanc in plamani cu nebunia celui care stie ca in final va muri.
Conteaza doar ce ai facut in ragazul acela numit viata.
Ai trait-o asa cum ti-ai dorit sau ai alergat printre ferestre, incercand sa prinzi cu mainile goale miasme si mirosuri demult apuse?
Traiesti? Sau alergi ca lunaticul printre amintiri trecute?
De cele mai multe ori doar alergam cu iluzia unui rasarit intiparit pe retina.
Si asteptam. Cel mai mult asteptam.

doi, unu, punct si restart. 2014

Doi.

In doi.

Viata in doi.

Habar nu am avut ce inseamna sa fii doi.

Doi e ca o dilema frumoasa.
Pe care as fi vrut sa o dezleg.

Mi-a fost dat si rolul de a fi doi.
De a fi pentru amandoi.

Nu m-am descurcat.

Nu mai sunt regrete.
S-au spulberat ca un card de ciori pe un cer cetos de iarna.
A ramas doar neclintirea sinistra a aerului.

S-a facut din nou liniste.
Nu mai sunt zbateri inutile de aripi.
Fluturatice si meschine.

Nu mai alergam in doi.

In unul ritmul e doar al tau.
Nu exista "multumesc", "buna seara", "ce faci" si "ce film vrei sa vezi"?

E doar linistea.
Uneori iti tiuie urechile.
Si il acoperi cu o muzica buna, cu un prieten vechi si marturisi dulci cu gust de ciocolata.

Uneori ti-e dor de doi.
Asa "inveninatul" doi.

Dar iti aduci aminte.
Ne-am nascut goi si singuri.
Suntem singuri vesnic.

La cinematograf pe intuneric.
Mancam popcorn si suntem singuri in mintea noastra.

Si m-am obisnuit in unul.
De una singura lucrurile sunt simple si linistite.

Fara regrete.
Fara minciuni.
Fara "nu pot", "nu vreau", "nu exista", "nu s-a intamplat".

Nu e nimeni sa te dezamageasca.
Nimicul in unul e mai usor de suportat.

Singuri.
Singuri si goi.
Asa ne-am nascut.
Asa ne intoarcem.

punct.