El ma vrea.
Eu nu.
E simpatic totusi, cum incearca sa mimeze maturitatea, iar carliontii aia care i s-au asezat tacticos pe frunte sunt incantatori.
La fel si ochii aia ai lui. Sunt de un albastru frumos..atat de frumosi incat m-as apleca tacuta sa-i sarut in fiecare zi.
Si totusi.. nu fac asta.
Il ignor si vad cum se revolta..si cum imi cere explicatii si ma amuz.
Ma hahaiesc ca o netoata de toata suferinta lui.
Sa zic ca merita?
As minti..
Doar ca el nu stie ca eu am iubit atat de multe umbre..incat un om bun si in carne si oase nu-mi mai inspira nimic.
Nu are ''aureola de sfant''?
Nu-mi trebuie!
Sunt o sadica..si imi place asa!..Cu piticii mei cu libertatea mea..cu complicatiile si cu ''iubirile mele imposibile''.
Astea imi dau impresia ca traiesc.
Eu traiesc prin dezamagiri..si ma joc cu ele..le arunc in poala cui se nimereste si ma prapadesc de ras.
Rad si plang de toata neputinta mea.
Si il astept pe acela care va sti sa mi le arunce inapoi
zambind.Pana atunci:
Mingea la fileu!
